Limita de viteză pe drumurile expres va crește la 120 km/h, față de 100 km/h cât este în prezent.
„Veste extraordinară pentru infrastructura din România: Viteza de circulație pe drumurile expres va fi de 120 km/h. Votul de astăzi (miercuri – n.r.) a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18 km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă centura de ocolire a orașului Balș. Deși e o mică întârziere pe acest Tronson 2 – calendarul discutat de mine anul trecut prevedea deschiderea întregului tronson de 40km Balș – Slatina până în Paște – deschiderea chiar și parțială este o gură de oxigen pentru traficul din zonă. Mă bucur că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi. Legea merge la promulgare de către președinte, iar acest ultim pas trebuie făcut fără întârziere, așa încât să se întâmple înaintea inaugurării DEx12 de săptămâna viitoare”, declară Cătălin Drulă, unul dintre inițiatori.
Proiectul, depus în octombrie 2021, modifică OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul stabilirii unui regim diferențiat între drumurile expres și drumurile naționale europene atât în ceea ce privește viteza maximă admisă, cât și din perspectiva regimului de circulație aplicabil acestora.
Pe drumurile expres va fi interzisă circulația pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fară autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracțiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, trotinetelor electrice si mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere și a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum si a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.