Pensiile vor crește cu 12,5% de la 1 ianuarie 2023. Decizia, luată ieri seară în coaliție

Pensiile bazate pe contributivitate se vor majora de la 1 ianuarie cu 12,5%, potrivit unei decizii luate aseară de liderii coaliţiei de guvernare. Procentul este valabil pentru toţi pensionarii, indiferent de cuantumul pensiei. Cei cu venituri mici vor primi, în plus, un ajutor din partea statului, care va fi acordat anul viitor, în două tranşe. Alocaţiile pentru copii vor fi actualizate cu rata inflaţiei, la fel ca şi unele indemnizaţii, informează agenția de presă Rador.

Membrii coaliției au decis creșterea punctului de pensie cu 12,5 procente, începând cu 1 ianuarie anul viitor, astfel că noua valoare a acestuia va fi de 1.784 lei.

Citeste și:  SGR, programul național care a mobilizat românii să recicleze: peste 3 miliarde de ambalaje colectate în primul an

Premierul Nicolae Ciucă afirmă într-o postare pe Facebook că, tot de anul viitor, va continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 de lei, respectiv, 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei.

Potrivit sursei citate, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor vouchere speciale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că va fi acordat și un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici 2.000 de lei. Suma va fi împărțită tot în două tranșe, pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și iarna viitoare.

Citeste și:  Brașovenii și turiștii vor ști în timp real ce locuri de parcare sunt libere, dar și care sunt condițiile de trafic

Totodată, s-a convenit ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației, iar persoanele cu handicap să primească o a 13-a indemnizație.

Nu sunt uitați nici veteranii și văduvele de război; și acestora le vor fi actualizate indemnizațiile cu rata inflației, în ceea ce înseamnă o creștere totală de aproximativ 30 de procente.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.