Percheziții în Brașov într-un dosar de corupție. Sunt vizați și angajați ai DSVSA

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în executare, în această dimineață, opt percheziții domiciliare în județul Brașov, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Perchezițiile au loc la șapte persoane fizice, precum și la sediul Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov. Activitățile sunt în desfășurare, iar la finalizarea acestora mai multe persoane urmează să fie conduse la sediul unității de parchet pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, în funcție de calitatea procesuală a fiecăreia în dosar.

Citeste și:  O nouă ,,Miercuri a brașovenilor”, o nouă pârtie deschisă

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.