Descinderi ale polițiștilor în Brașov, Mureș și Sibiu pentru prinderea unei bande de spărgători. Șapte bărbați au fost arestați pentru tâlhărie calificată, după ce au intret în incinta unei clădiri din Făgăraș și au furat 9.000 euro, 1.500 dolari americani, precum și mai multe bunuri și bijuterii. La perchezițiile efectuate anchetatorii au găsit o parte din bunurile sustrase și diferite sume de bani. Inculpații, cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani au fost arestați preventiv, iar ancheta continuă pentru probarea întregii lor activități infracționale.
„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, mai multe persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unui imobil situat pe raza municipiului Făgăraș, județul Brașov, iar din interiorul acestuia ar fi sustras suma de 9.000 euro, 1.500 dolari americani, precum și mai multe bunuri și bijuterii
În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Secția 3 Poliție Rurală Voila, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale, au stabilit identitatea autorilor, aceștia fiind 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 ani și 53 ani din județele Brașov, Mureș și Sibiu.
În continuarea cercetărilor și pentru probarea activității infracționale, la data de 10 februarie 2021, polițiștii brașoveni au efectuat 8 percheziții domiciliare la locuințele persoanelor în cauză, situate pe raza județelor Brașov și Sibiu, ocazie cu care au fost identificate mai multe sume de bani și mijloace materiale de probă.
Totodată, au fost puse în executare 7 mandate de aducere, iar în baza probatoriului administrat în cauză, cele 7 persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.