Percheziții în BRAȘOV și Londra, într-un caz de trafic de persoane și minori

Astăzi, 28 septembrie, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov, efectuează 15 percheziţii domiciliare în judeţul Braşov şi pe teritoriul Marii Britanii, într-un dosar penal de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018, în localitatea Tărlungeni din judeţul Braşov ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membrii ar fi implicaţi în activităţi de racolare, transportare, cazare şi exploatare prin muncă a mai multor persoane din localitatea Tărlungeni, judeţul Braşov, pe care le-ar fi transportat pe teritoriul Marii Britanii, în vederea angajării.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Ulterior sosirii pe teritoriul Marii Britanii, acestea ar fi fost cazate în spaţii şi condiţii insalubre, agresate fizic şi obligate să presteze diferite activităţi în domeniul construcţiilor, de cele mai multe ori nefiind plătite.

Sumele de bani provenite din prestarea acestor activităţi, în valoare de aproximativ 250.000 de lire sterline, ar fi fost însuşite de către membrii grupării, în vederea achiziţionării de autovehicule, bijuterii, terenuri şi pentru construirea de case.

În luna august 2019, a fost semnat un acord de colaborare între autorităţile judiciare din România şi cele din Marea Britanie, echipele comune de anchetă derulând o serie de activităţi specifice realizate sub coordonarea şi cu sprijinul EUROJUST.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

La data de 28 septembrie 2021, simultan pe teritoriul Marii Britanii (Londra) şi pe cel al României, în judeţul Braşov, au fost efectuate 6, respectiv 9 percheziţii domiciliare, la activităţile desfăşurate pe teritoriul Marii Britanii participând şi o echipă formată din poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.

Ca urmare a percheziţiilor efectuate, până în acest moment, în judeţul Braşov au fost identificate 29 de victime, 4 dintre acestea fiind minore. De asemenea, pe teritoriul Marii Britanii, au fost identificate 55 de alte posibile victime.

Totodată, au fost descoperite diverse sume de bani, bijuterii de aur, documente care atestă transferul mai multor sume de bani şi documente de călătorie.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

16 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Burebista Braşov şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, precum şi al ataşatului de afaceri interne din Marea Britanie, în colaborare cu poliţişti specializaţi din cadrul Poliţiei Metropolitane din Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.