Percheziții la Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală | VIDEO

Astăzi, 22 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare trei mandate de percheziții domiciliare în județul Brașov, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9, alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, urmând a fi identificate și ridicate obiecte, înscrisuri și medii de stocare necesare pentru completarea materialului probator, privitor la activitatea unei persoane fizice care derulează activități clandestine de service auto.

La finalizarea activităților, două persoane vor fi conduse cu mandat de aducere la sediul organelor de cercetare penală pentru audieri și dispunerea de măsuri legale.

Citeste și:  Peste 123.900 de persoane şi aproximativ 46.500 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.