Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi seară, că se prelungeşte perioada în care se pot încheia mediile elevilor din clasele a XII-a, XIII-a şi de la seral. Astfel, situaţia şcolară trebuie finalizată până în 9 iunie, nu până în 2 iunie cum era până acum. De asemenea, se prelungeşte până în 9 iunie perioada de înscriere pentru Bacalaureat, dar calendarul examenului rămâne neschimbat.
Potrivit unui comunicat, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului şcolar 2022 – 2023, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, situaţia şcolară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023.
În ceea ce priveşte înscrierile la examenul naţional de Bacalaureat 2023, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, prin nota 28.142/2023, informaţii privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaţilor la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023.
”Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfăşurare a probelor de evaluare a competenţelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau calendarul de desfăşurare a probelor scrise ale Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a”, a mai transmis ministerul.
Examenul de bacalaureat este programat să înceapă în 12 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a este programată în 19 şi 21 iunie.