Peste 1.600 de misiuni gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, pompierii salvatori au gestionat peste 1.600 de solicitări primite din partea populației. Cele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

În acest interval de timp, echipajele SMURD au efectuat cele mai multe misiuni, aproximativ 80% din totalul intervențiilor, în urma cărora 1.350 persoane au fost asistate medical.

Totodată, pompierii au depus un efort considerabil pentru localizarea și lichidarea celor 127 incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, mai mult de jumătate au fost înregistrate la arderi de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafață de aproximativ 300 ha de teren.

Pe lângă aceste misiuni, echipajele operative au intervenit și în alte 195 de acțiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără operațiuni de salvare a persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții și alte situații de urgență.

De asemenea, în acest timp, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele de salvatori, 6 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Pe lângă toate aceste situații, pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 2 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase în județele Neamț și Mureș.

Pentru a fi pregătiți în fața oricărei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, disponibila pe App Store sau Google Play.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.