Peste 1.700 de intervenții gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

Salvatorii au avut o zi intensă ieri (07.05.2024), perioadă în care au gestionat peste 1.700 situații de urgență în întreaga țară. Aceste misiuni au implicat o gamă variată de situații, de la incendii și acordarea asistenței medicale de urgență, până la alte tipuri de intervenții care au necesitat reacția imediată a colegilor noștri.

Cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, au reprezentat cea mai mare pondere a intervențiilor desfășurate de către salvatori, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical peste 1.500 persoane aflate în dificultate.

De asemenea, concomitent cu aceste misiuni, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 66 incendii izbucnite pe tot teritoriul țării, iar cele de descarcerare au acționat la 10 accidente grave, pentru extragerea victimelor implicate în evenimentele rutiere.

Totodată, în perioada analizată, pompierii au acționat în 166 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate 6 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Pe lângă aceste intervenții, în cursul zilei de ieri, pentru informarea populației au fost transmise 14 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 11 au semnalat prezența urșilor în județele Bacău, Buzău, Harghita, Mureș, Prahova și Vrancea, 2 mesajeprivind avertizări hidro-meteorologice în județul Iași, precum și 1 mesaj privind producerea unui incendiu la un depozit de deșeuri nepericuloase în județul Galați.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play, pentru a putea afla informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență!

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.