Incendiile de vegetație din ultima perioadă au devastat peste 2000 de hectare de teren în România, amenințând vieți omenești și provocând daune grave mediului înconjurător. Pompierii brașoveni trag un semnal de alarmă asupra acestei situații critice și reamintesc cetățenilor că arderea vegetației din proprie inițiativă este strict interzisă și poate avea consecințe tragice.
Această practică iresponsabilă distruge habitate naturale valoroase, poluează aerul cu substanțe toxice și poate scăpa rapid de sub control din cauza vântului, transformându-se în incendii de proporții. Ecosistemele fragile sunt puse în pericol, iar viețile oamenilor și animalelor sunt amenințate.
Pompierii brașoveni subliniază că arderea controlată a miriștilor trebuie efectuată doar cu respectarea unor măsuri de siguranță stricte, sub supravegherea specialiștilor. Nerespectarea acestor reguli poate duce la dezastre ecologice și pune în pericol întreaga comunitate.
Ca urmare, pentru a preveni astfel de incidente, în condițiile în care se obțin, totuși, aprobările cerute de legislația în vigoare, arderea controlată a miriștilor se face după ce au fost luate măsuri de siguranță precum parcelarea în suprafețe de maximum 10 ha, prin fâșii arate și izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate. Arderea trebuie programată doar pe timpul zilei, iar focul trebuie supravegheat până la stingere. Dacă suprafețele de ardere sunt mai mari de 5 ha, în zonă trebuie să existe un plug, o cisternă cu apă și mijloace de tractare. Dacă acțiunea scapă de sub control, incidentul trebuie apelat numărul unic de urgență 112, notează Radio România Brașov FM.
Autoritățile fac apel la responsabilitate și conștientizare din partea cetățenilor pentru a preveni izbucnirea unor noi incendii și pentru a proteja mediul înconjurător.