Peste 270.000 de persoane, prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, duminică, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 279.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 64.900 mijloace de transport.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, pe sensul de intrare în România au fost 146.253 de persoane, dintre care 11.409 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 2,47% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict) şi până duminică, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.522.767 de cetăţeni ucraineni.

Citeste și:  Salariul minim brut a fost aprobat de Guvern: 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 70 de fapte ilegale (27 infracţiuni şi 43 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 462.900 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 46.000 lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 24 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 32 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Sursa, Agerpres / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.