În data de 25.07.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 280.100 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 83.600 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera.
Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 142.172 persoane. Totodată, au intrat în țară 42.334 mijloace de transport.
În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 25.07.2024, la nivel naţional, intrând în România 9.147.526 cetăţeni ucraineni.
De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de frontieră deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.
Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 5.200 de verificări în aplicația eDAC.
În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 98 de fapte ilegale (61 infracţiuni şi 37 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.
În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 23.100 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 28.200 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 39 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 23 cetăţeni români din diferite motive legale.
Reamintim faptul că autoritatile bulgare efectuează lucrări de reparații pe partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce vor dura aproximativ 730 de zile. Acestea se vor desfășura zilnic, timp de 10-12 ore.
Pe perioada reparațiilor, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.
Având în vedere că timpii de așteptare prin PTF Giurgiu vor fi ridicați, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să utilizeze aplicația Trafic On-line care prezintă o medie a timpului de așteptare în punctele de trecere și utilizarea celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional de la granița cu Republica Bulgaria, după cum urmează:
-pe raza județului Dolj: PTF Calafat și PTF Bechet (BAC);
-pe raza județului Teleorman: PTF Zimnicea (BAC), PTF Turnu Măgurele (BAC);
-pe raza județului Călărași: PTF Călărași (BAC);
-pe raza județului Constanța: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.
La nivelul ITPF Giurgiu, pentru fluidizarea traficului, sunt suplimentate atât arterele de control, cât și numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.
Totodată, menționăm că polițiștii de frontieră vor acționa în baza unui plan de măsuri în cooperare cu instituțiile publice în domeniul ordinii și siguranței publice și vor menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statul vecin, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Poliţia de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.