Peste 400 de profesori, prezenți la Conferința SuperTeach Brașov

Conferința SuperTeach a reunit peste 400 de profesori în cadrul celei de-a doua ediții de la Brașov, care a avut loc de această dată la Sergiana Center. Evenimentul a adus în fața participanților 10 vorbitori – antreprenori și specialiști în educație din întreaga țară – care au ținut discursuri pe teme educaționale. Totodată, profesorii au luat parte la ateliere practice, unde au descoperit noi metode de a preda și de a relaționa cu elevii la clasă. Conferința SuperTeach are ca tematică principală modalitățile prin care profesorii pot dezvolta potențialul din fiecare copil folosind mentalitatea deschisă în educație. 

“Tehnologia evoluează într-un ritm atât de rapid, încât devine din ce în ce mai dificil să estimăm ce meserii vor exista peste 10 ani. Așadar, pentru a susține economia de mâine, este esențial să ne asigurăm că tinerii de astăzi sunt pregătiți pentru industriile actuale, dar și pentru cele care se vor dezvolta în următorii ani. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie să acționăm alături de cei care reprezintă pilonul principal al sistemului educațional – profesorii. Ei sunt cei care, prin acțiunile și inițiativele lor, pot forma tinere generații mai implicate, adaptabile și creative”, a spus Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines Group și unul dintre co-fondatorii proiectului SuperTeach.

SuperTeach este o inițiativă care a pornit de la ideea de a schimba sistemul educațional românesc cu ajutorul profesorilor, ajutându-i să descopere și să susțină dezvoltarea potențialului fiecărui copil. Proiectul este menit să inspire cadrele didactice și să le ofere instrumentele necesare pentru a dezvolta tineri creativi, empatici și colaborativi. Astfel, în cadrul conferințelor, aceștia descoperă modalități creative de a preda, tehnici specifice de comunicare și de a dezvolta dinamici relaționale sănătoase cu elevii, părinții acestora sau cu colegii de catedră.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

”Am pornit inițiativa SuperTeach acum trei ani de zile pentru că ne dorim să susținem profesorii care știu că schimbarea sistemului educațional românesc nu poate începe decât cu ei înșiși. Vrem să le oferim resursele necesare pentru a transforma modul în care percep și pun în aplicare educația zi de zi. Scopul nostru este să creăm comunități puternice de profesori la nivelul fiecărui județ, astfel încât tot mai mulți copii să beneficieze în urma practicării mentalității deschise în educație”, a povestit Felix Tătaru, Președinte GMP Group și unul dintre co-fondatorii proiectului SuperTeach.

Printre vorbitorii invitați la Conferința SuperTeach s-au numărat Elena Lotrean – fondatoarea Școlii Finlandeze Sibiu, Carmen Ion – inițiatoarea Festivalului de book-trailere BOOVIE, Cornelia Melcu  – ambasador eTwinning, Scientix și consul ESERO România, precum și alte personalități care contribuie la îmbunătățirea educației din România.

În cadrul conferinței, au fost abordate tematici precum: modalități de aplicare a mentalității deschise în educație, educația cu ajutorul tehnologiei, tehnici de motivare a elevilor, imaginația și arhitectura învățării, tehnici actuale de comunicare la clasă și modalitățile prin care profesorii lucra la propria stare de bine.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

În acest moment, proiectul SuperTeach susține profesorii din România prin trei etape: 

  • Conferințele SuperTeach, destinate profesorilor care își doresc să descopere cum pot schimba felul în care interacţionează cu elevii la clasă;
  • Programul de formare Mentalitatea Deschisă în Educație  –  un curs oferit gratuit, creat de Institutul Arbinger, lider global în schimbarea mentalității și susținut de Institutul Dezvoltării Personale, în urma căruia participanții sunt certificați și primesc acces la platforma internațională de resurse Arbinger. Acest curs poate fi completat ulterior și de Formarea de Formatori, oferindu-le astfel ocazia participanților să devină la rândul lor formatori SuperTeach pentru alți profesori interesați de program;
  • Susținerea profesorilor astfel antrenați în a dezvolta, la rândul lor, comunități locale de profesori care să folosească aceste instrumente de relaționare cu copiii.

###

Despre Proiectul SuperTeach

SuperTeach este o inițiativă originală susținută de Romanian Business Leaders (RBL), cea mai importantă comunitate de antreprenori și executivi de top din România, în parteneriat cu Grupul EDUCATIVA și Institutul Dezvoltării Personale. 

Fondatorii proiectului SuperTeach sunt Felix Tătaru, Președinte fondator al GMP Group, unul dintre cele mai importante grupuri independente de comunicare din România, Dragoș Anastasiu, CEO al Eurolines, cel mai mare transportator de persoane din Europa, Cristina Gheorghe, Președinte al Institutului Dezvoltării Personale și Alexandru Ghiță, Președinte al Grupului Educativa.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Proiectul a pornit în 2017 sub forma unor conferințe menite să ofere inspirație profesorilor care doresc să facă o schimbare în felul în care predau și în care relaționează cu copiii. După doi ani și 20 conferințe pe întreg teritoriul țării, peste 9.400 de profesori au luat contact cu acest proiect, având impact pozitiv pentru zeci de mii de elevi prin schimbarea mentalităţii profesorilor şi a felului în care este abordat actul educațional. 

Proiectul continuă cu o serie de cursuri de formare certificate de Mentalitate Deschisă în Educație oferite de Institutul Dezvoltării Personale, reprezentantul Institutului Arbinger în România. Până în prezent, 240 de profesori au obținut această certificare.

Profesorii astfel formați devin iniţiatori ai unor comunități locale de profesori care adoptă această transformare de mentalitate. 25 de profesori formatori deja au pornit construirea de comunități cu o mentalitate deschisă pe tot cuprinsul țării.

În 2019 au fost organizate conferințe în Brașov, Baia Mare, Alba Iulia, Galați, București, Târgu Mureș, Suceava, Brăila, Cluj-Napoca și Iași, aproape toate fiind sold-out

În 2020, SuperTeach a confirmat prezența pentru 5 orașe – Craiova, Brașov, Oradea (07 martie), Bacău (14 martie) și Reșița (28 martie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.