Salvatorii au avut un sfârşit de săptămână solicitant la nivel naţional, perioadă în care au gestionat 5.649 de intervenţii în situaţii de urgenţă. Majoritatea dintre acestea a constat în asistenţă medicală, echipajele SMURD acţionând în 4.158 de solicitări.
Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 841 de incendii, precum şi în alte 630 de intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniţiei neexplodată etc.
Aproximativ 70% din totalul celor 841 incendii înregistrate la nivel naţional, în ultimele trei zile, s-au produs la arderi necontrolate (mirişti, vegetaţie uscată, deşeuri, litieră de pădure), fiind afectate peste 2.650 ha de teren.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 20 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, 11 persoane şi-au pierdut viaţa.
De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfăşurate, pompierii au salvat 24 persoane aflate în dificultate.
Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:
- Intervenţia care a avut loc în timpul zilei de vineri, în judeţul Tulcea, unde pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui incendiu de vegetaţie uscată, de pe raza comunelor Jurilovca, Sarichioi şi Poligonul Babadag. La sosirea echipajelor de intervenţie, o fermă era grav afectată, iar focul se manifesta cu violenţă pe o suprafaţă de aproximativ 400 ha. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ( vânt puternic, uscăciune avansată din cauza caniculei), flăcările se propagaseră la mai multe clădiri şi anexe din incinta fermei. Concomitent cu acţiunea de stingere, colegii noştri au ajutat la salvarea a 435 de oi. După mai multe ore de luptă cu focul, incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime.
- Un accident rutier a avut loc pe parcursul zilei de sâmbătă, în judeţul Suceava, unde echipajele de descarcerare şi prim ajutor au intervenit la un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară, pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni. În urma evenimentului au rezultat 5 victime. Din cauza impactului puternic, una dintre persoane a fost găsită în stop cardio-respirator. Colegii noştri i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Echipajele de intervenţie au acordat primul ajutor celorlalte victime, ulterior acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii suplimentare de specialitate.
- Un eveniment care a necesitat efort susţinut din partea pompierilor doljeni s-a petrecut duminică, pe raza localităţii Drăgoteşti, unde echipajele de stingere au acţionat pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor izbucnite la mai multe locuinţe. Ajunşi la locul solicitării, salvatorii au constatat că arderea se manifesta violent, cu degajări mari de fum, la mai multe proprietăţi, cu posibilitatea de propagare la vecinătăţi, fiind afectate 7 locuinţe, 13 anexe şi vegetaţia uscată din apropierea acestora, pe aproximativ 15 ha. Pe timpul intervenţiei au fost asistate medical la faţa locului 6 persoane, dintre care 2 au necesitat transportul la spital. Cu eforturi susţinute pompierii au limitat propagarea şi au lichidat focul, fără a fi înregistrate şi alte victime.
În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate, pe parcursul zilei de duminică, la nivel naţional, salvatorii au acţionat în 10 localităţi din 7 judeţe (Alba, Brăila, Constanţa, Galaţi, Gorj, Teleorman şi Vrancea) în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 2 subsoluri/beciuri inundate, degajarea a 23 copaci rupţi de vântul puternic, căzuţi pe carosabil fiind afectate 15 autoturisme şi 2 anexe.
Concomitent cu misiunile desfăşurate, pompierii acţionează în sprijinul autorităţilor din zonele de graniţă şi implicit a cetăţenilor ucraineni veniţi în România, prin operaţionalizarea unor tabere mobile în localităţi din zona de frontieră, transport persoane şi ajutoare materiale.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel naţional rămân în atenţia Centrului Operaţional Naţional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieţi.
Nu uitaţi! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.