Peste 50 de turişti au fost salvaţi de pe munte doar în ultimele 24 de ore. Oamenii ignoră recomandările şi se aventurează în zonele cele mai periculoase fără echipament de protecţie. Unii fac drifturi cu ATV-urile în zăpada îngheţată sau ajung cu săniile si schiurile acolo unde accesul este interzis, transmite Televiziunea Română.
„Doar în ultimele 24 de ore au fost 53 de de apeluri de urgenta și au fost salvate 57 de persoane. De la începutul sărbătorilor de final de an cu siguranță am trecut de 250 de intervenții. Foarte multe pentru aceasta perioadă, îngrijorător de multe pentru noi. Merg cu ATV-urile pe drumuri publice sau chiar pe locuri special amenajate, dar stratul de zăpadă care există sau pământul înghețat face ca aceste ATV-uri care sunt pe roți, nu pe șenile, să alunece foarte mult, să derapeze, oamenii își închipuie că fac drifturi”, a declarat Sabin Cornoiu, președinte al Salvamont România, citat de TVR.
Mai mult de jumătate din intervențiile salvamontiștilor au fost pentru a ajuta persanele care au suferit accidente pe pârtie. Zăpada înghețată, completată cu cea artificială, le-a creat probleme chiar și celor mai experimentați.
Jandarmii trag și ei un semnal de alarmă pentru ca vacanța de Anul Nou să nu se transforme într-o tragedie: Traseele de abrupt sunt închise din cauza stratului de zăpadă care este depus. Să aibă mașinile echipate corespunzător pentru zona montană, încă sunt multe zone acoperite de gheață!