În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 57 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe apeluri – nouă – au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Predeal, cu şase solicitări.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 70 de persoane. Dintre acestea, 24 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont.