Moţiunea simplă împotriva ministrului agriculturii, Petre Daea, a fost respinsă de deputaţi cu 83 de voturi ‘pentru’ şi 174 ‘împotrivă’, potrivit agenției de presă Rador.
Iniţiatorii, USR şi Forţa Dreptei, îi reproşaseră lui Petre Daea că este direct responsabil de creşterea preţurilor la alimentele de bază, dar mai ales pentru că nu a obţinut suficiente fonduri europene pentru fermierii români afectaţi de importurile de cereale din Ucraina. Ministrul agriculturii a respins acuzaţiile şi a menţionat că intervenţia sa în gestionarea crizei generate de cerealele ieftine din Ucraina a dus la repartizarea primelor fonduri europene de sprijin pentru fermieri, şi că acestea vor fi suplimentate, mai notează sursa citată.