Piloții amatori se pregătesc de startul Promo Rally powered by Total

Peste 20 de automobiliști amatori se află pe lista provizorie de înscrieri pentru prima etapă a Campionatului Județean Promo Rally Powered by Total.

Pregătirile pentru startul de Duminică, 04 Octombrie 2020, sunt pe ultima sută de metri, în locația din preajma fostului Stadion Municipal, aflată în cartierul brașovean Bartolomeu (intrarea DN1 dinspre Sibiu).

Ca o situație inedită, organizatorii au ales pentru prima etapă a sezonului să păstreze ”desenul” traseului conceput pentru etapa oprită de ”explozia” pandemiei cu coronavirus. Este un traseu care îmbină grija automobilistului amator pentru propria mașină cu dorința acestuia pentru performanța sportivă, a declarat Cristian Andrei, managerul evenimentului, care declară optimist în ceea ce privește creșterea numărului de participanți până duminică, la un număr cu 3 în față.

Așadar, în luna în care profesioniștii sportului auto se pregătesc de final de sezon, amatorii încep cea de-a șasea ”aventură” spre performanță, Duminică, 04 Octombrie 2020, la Brașov.

De precizat este faptul că întrecerea se va desfășura cu respectarea strictă a distanțării fizice și a tuturor normelor de sănătate impuse de legislația în viguare.

Regulamentul campionatului, precum și cererile de înscriere, pot fi accesate aici:

• Regulament
• Cerere inscriere concurent
• Cerere inscriere echipa
• Chestionar COVID-19
• Harta generala

Programul Promo Rally powered by Total:

08:30 – 09:45 Verificări tehnice

10:00 – 11:00 Recunoaștere

11:00 – 12:30 Antrenament

12:30 – 12:45 Parc tehnic

12:45 – 14:15 Concurs 1

14:15 – 15:45 Concurs 2

15:45 – 17:15 Concurs 3

17:45 Festivitatea de premiere

Promo Rally powered by TOTAL este susținut de:

TOTAL România – partener oficial

Pro-X, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport, Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli, Jerry’s Pizza, Racing Sim – parteneri

Promo Rally powered by TOTAL este organizat de Asociația Județeană de Automobilism Sportiv prin clubul Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Biroul de Poliție Rutieră Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, al Poliției Locale Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.