Pink Martini sărbătorește 30 de ani de carieră la Festivalul Culturama, pe 20 iulie, pe scena din Piaţa Sfatului

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena din Piaţa Sfatului unde va avea loc a doua ediţie a Festivalului Culturama, au transmis, marţi, organizatorii.

Pink Martini, care a reuşit să îmbine cu succes jazz-ul, muzica latino şi muzica clasică şi care are în repertoriul său o prelucrare a melodiei Mariei Tănase „Până când nu te iubeam”, va marca 30 de ani de activitate, odată cu concertul de la Braşov.

Al doilea spectacol important al acestui festival va fi în 21 iulie, când pe scena din Piaţa Sfatului va concerta Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului, care împlineşte 80 de ani de existenţă.

Citeste și:  Cutremur în această dimineață în România

Cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional Culturama este organizat de Centrul Cultural Apollonia cu sprijinul Primăriei Braşov, iar evenimentele din cadrul acestuia – concerte, spectacole de teatru, proiecţii de film – vor avea loc la Banca de Cultură Apollonia, în Piaţa Sfatului, la Cinema Modern, Piaţa Sf. Ioan, Piaţa Brassai, la Turnul Alb şi la Turnul Negru.

Biletele pentru evenimentul din 20 iulie pot fi achiziţionate pe bilet.ro. 

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.