Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă urmează să fie depus oficial la Comisia Europeană astăzi

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi depus oficial, astăzi, la Comisia Europeană, după cum a anunţat, săptămână trecută, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Cristian Ghinea, notează Rador.

Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal şi pentru fiecare componentă, a precizat Cristian Ghinea.

Conform declarației făcută de Cristian Ghinea, Planul de Redresare şi Rezilienţă va fi făcut public pe 2 iunie, România fiind printre puţinele state membre care vor face acest lucru.

Totodată, Premierul României este de părere că PNRR este un program care se potriveşte administraţiei din România.

”PNRR este un program foarte bun pentru modul nostru de a face administraţie pentru că are clar nişte  ţinte anuale şi dacă nu le loveşti, nu iei banii. Este un program care te forţează să fii eficient, de aceea îmi place mie PNRR. Are o parte de reforme şi are o parte  de investiţii cu borne clare şi atunci administraţia publică românească, care  trebuie împinsă puţin de la spate, are nevoie de aceste borne clare în fiecare an pentru a atrage banii şi pe acest lucru mizez eu. Mizez pe faptul că miniştrii care vor veni în Comitetul interministerial să îşi arate aceste măsuri. Şi cred că vom avea şi la fiecare şedinţă de Guvern 10 minute la început în care fiecare ministru va raporta progresul proiectelor pe care le are în PNRR”, a declarat Cîţu.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Sursa foto, Wikipedia.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.