Ploaie spectaculoasă de meteori, vizibilă în noaptea de 16 spre 17 noiembrie

Amatorii de stele căzătoare și pasionații de astronomie sunt invitați să observe, în acest weekend, o ploaie spectaculoasă de meteori: Leonidele. Această ploaie va atinge intensitatea maximă în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, oferind un spectacol impresionant pe cerul nopții.

Leonidele sunt celebre pentru meteorii lor extrem de rapizi, care pot călători cu o viteză de până la 70 de kilometri pe secundă. Aceste stele căzătoare pot fi observate cu ușurință din locuri mai puțin afectate de poluarea luminoasă, iar fenomenul va fi o adevărată încântare pentru iubitorii de astronomie.

Specialiștii recomandă să se observe cerul într-o zonă departe de lumina orașelor pentru o vizibilitate optimă a acestui fenomen natural spectaculos.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

În fiecare noiembrie planeta noastră trece prin zona prin care a trecut și cometa 55P/Tempel-Tuttle. Aceasta a lăsat pe orbită cantități mari de praf care intră în atmosfera Pământului când acesta trece prin locul unde se află ele.

Micile particule de praf întră cu viteză mare în atmosferă (71 km/s sau 255.600 km/h) și prin frecarea cu aerul fac ca acesta să emită lumină. Vedem astfel dâre luminoase care durează o fracțiune de secundă. Astronomii le numesc „meteori” iar publicul „stele căzătoare”, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Ureseanu.

Ploile de meteoriți sunt de obicei mai vizibile între miezul nopții și orele de dinainte de răsărit. Totuși, în noaptea maximului, Luna va fi aproape plină (98%), ceea ce poate diminua vizibilitatea meteoriților mai puțin luminoși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.