
Ilie Bolojan afirmă că Partidul Național Liberal este dispus să contribuie la instalarea unui guvern funcțional, însă exclude reluarea unei formule de guvernare alături de PSD. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta lansează acuzații la adresa social-democraților, susținând că experiența ultimului an a demonstrat că o asemenea colaborare nu funcționează.
„NU vom accepta să repetăm, însă, formule politice care s-au dovedit că nu funcționează.”
Bolojan susține că refuzul de a guverna împreună cu PSD nu are legătură cu orgoliile sau calculele politice, ci cu modul în care social-democrații și-ar fi tratat partenerii de guvernare. Acesta îi acuză că ar căuta să transfere responsabilitatea pentru blocarea unor soluții necesare și să își protejeze propriile interese.
Potrivit liderului liberal, PSD, cu sprijinul AUR, a provocat căderea guvernului, iar ulterior a respins guvernul Mureșan pentru că menținea aceeași direcție politică. Bolojan consideră că social-democrații ar trebui acum să își asume aplicarea soluțiilor promise în cadrul guvernului Niculescu, fără să condiționeze participarea de prezența PNL.
În opinia sa, insistența PSD pentru includerea liberalilor în noua formulă guvernamentală ar avea legătură cu evitarea asumării integrale a responsabilității pentru promisiunile făcute.
„Fără PNL nu ar mai exista un paravan, iar PSD nu ar mai avea pe cine să dea vina atunci când promisiunile care nu pot fi onorate se vor dovedi vorbe goale.”