PNL municipiu către județ: ‘O să vă tragem preșul de sub picioare’

Este scandal mare în PNL Brașov, între conducerea de la județ și cea de la municipiu. La ultima ședință a organizației PNL Brașov spiritele s-au încins peste măsură. Liderii organizației municipale au ridicat glasul la liderul organizației județene, căruia i-au reproșat că nu a sărit în apărarea lui George Scripcaru marginalizat și ignorat în timpul vizitei lui Iohannis la Brașov. Nemulțunirea liderilor PNL municipiu a fost legată și de faptul că recomandarea expresă venită de la centru, legată de îndepărtarea peneliștilor cu dosare penale din preajma președintelui Romîniei, nu a fost anunțată imediat la municipiu. Corespondența secretă dintre organizația județeană și Administrația Prezidențială a produs ruptura în PNL. Președintele PNL Brașov a reacționet la reproșurile liderilor de la municipiu, cărora le-a amintit că George Scripcaru nu are nicio calitate în PNL Brașov și că acesta a pierdut susținerea de la Centru. Cu acest prilej, liderii județeni i-au informat pe cei municipali că în urma deciziei venită de la Centru, primarul Brașovului a pierdut dreptul de a participa la ședințele PNL și de a avea inițiative în filiala locală. Adrian Veștea, a preluat cu puteri depline conducerea partidului, având susținerea liderilor de la centru.
În aceste condiții, liderii municipali, numiți de primarul Brașovului la conducerea regiilor municipale, RATBV, RIAL etc, au anunțat că nu-l vor mai susține nici pe președintele Kalus Iohannis în campania prezidențială și nici pe premierul Ludovic Orban: „O să vă tragem preșul de sub picioare”, au amenințat liderii municipali ai PNL Brașov.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

One thought on “PNL municipiu către județ: ‘O să vă tragem preșul de sub picioare’”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.