Podul Giurgiu-Ruse va fi închis circulației pe 27 martie

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost informat prin Centrul Comun de Contact Giurgiu despre faptul că, în data de 27 martie 2025, se vor efectua lucrări de construcție și montaj la Podul Dunărea dintre Giurgiu (România) și Ruse (Bulgaria) pentru betonarea zonelor dintre noile panouri de drum din beton armat, pe direcția longitudinală a axului drumului.

Lucrările vor impune oprirea completă a circulației pe pod în data de 27 martie 2025, începând cu ora 09.00Circulația va fi reluată, pentru autoturisme, în aceeași zi, începând cu ora 12.00, iar pentru mijloacele de transport marfă în data de 28 martie 2025, ora 09.00.

Citeste și:  Echipa de U15 de la Kids Tâmpa, în primele 8 echipe din țară la fotbal feminin

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu recomandă participanților la trafic să ia măsuri din timp pentru a-și reconfigura traseul în perioadele menționate, în funcție de mijlocul de transport, astfel încât să se preîntâmpine blocarea zonelor adiacente podului Giurgiu-Ruse sau întârzieri și timpi mari de așteptare pentru cei care intenționează să tranziteze frontiera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.