Podul peste Olt de la Voila va fi reconstruit

Consiliul Judeţean Braşov va reconstrui cel de-al patrulea pod peste râul Olt. După podurile de la Crihalma – deja deschis circulaţiei, Hălmeag – aproape de inaugurare, şi Augustin – care urmează să intre în şantier, a venit rândul podului situat pe drumul judeţean DJ 105, în localitatea Voila, care va fi reconstruit din temelii.

Este vorba despre o construcţie aşteptată cu interes nu doar de locuitorii din Ţara Făgăraşului, ci inclusiv de forţele armate care desfăşoară aplicaţii în Poligonul de la Cincu, care vor dispune de o cale de acces modernizată spre obiectivul militar.  

După finalizarea proiectului tehnic şi trei proceduri de achiziţie lansate de administraţia judeţeană pe 25 septembrie 2019, 5 noiembrie 2019, respectiv 19 decembrie 2019, toate anulate din lipsă de competitori, la cea de-a patra, demarată pe 5 iunie 2020, s-au înscris doi operatori economici.

Citeste și:  RATBV S.A./Cum vor circula mijloacele de transport public de călători

După parcurgerea etapelor procedurale privind evaluarea ofertelor, comisia desemnată la nivelul CJ Braşov a declarat câştigătoare oferta prezentată de Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL.

Contractul de lucrări pentru execuţia proiectului „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660, în localitatea Voila” este semnat, valoarea totală a acestuia fiind de 15.656.698,36 lei. Durata de realizare a contractului este de 30 de luni.

Finanţarea este asigurată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală – etapa a II-a, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Valoarea finanţării alocate prin PNDL este de 14.716.520 lei, diferenţa de sumă urmând să fie asigurată din bugetul Judeţului Braşov.

Citeste și:  Unde sunt condiții bune de schiat în țară

Potrivit ofertei câştigătoare, Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL intenţionează să subcontracteze firmei SC Con-A MEP SRL 2,5% din execuţia instalaţiilor electrice şi mecanice.

Contractul cuprinde demolarea podului existent la kilometrul 6,600, pe DJ 105 şi construirea unui pod nou, cu o lungime de 93,95 metri şi o lăţime totală de 13,50 metri.

Vor fi executate lucrări de refacere a albiei Oltului în amonte şi aval, vor fi construite rampe de acces, va fi amenajat drumul pe lungimile minime necesare, vor fi deviate rețelele de utilități din amplasament, urmând a fi refăcute utilitățile pe noua structură şi vor fi realizate lucrări pentru siguranţa circulaţiei.

Citeste și:  Premiera mondială: „World Premiere” se deschide în primăvara anului 2025 la Disneyland Paris

„Sunt bucuros că după trei încercări eşuate, de această dată am avut doi ofertanţi şi am reuşit să atribuim contractul, fără să avem contestaţii. Ne îndeplinim, astfel, unul dintre obiectivele stabilite la începutul mandatului, şi anume asigurarea conectivităţii comunităţilor locale din judeţul Braşov prin modernizarea infrastructurii rutiere. Am reuşit să dăm drumul unor lucrări de amploare şi, după zeci de ani, să reconstruim cele mai importante poduri peste Olt”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.