Poiana Brașov, sub asediul urșilor: turiștii evită stațiunea de frica întâlnirilor cu animalele sălbatice | VIDEO

Seară de seară, liniștea din Poiana Brașov este spartă de apariția urșilor care coboară nestingheriți printre hoteluri și restaurante, transformând stațiunea într-o zonă de risc pentru turiști. „În fiecare noapte îi vedem cum patrulează în jurul restaurantelor, la ora la care oaspeții noștri ar trebui să se bucure de o plimbare romantică sau de aerul de munte”, povestește un hotelier din zonă.

Urșii nu se mai feresc de oameni. Apar aproape zilnic, în special în intervalul 20:00 – 21:00, răscolesc pubelele, provoacă pagube mașinilor și îi sperie pe cei aflați în vacanță. „Oaspeții refuză să mai iasă din hotel seara, iar unii chiar și-au anulat rezervările, de teamă să nu se întâlnească cu animalele”, adaugă alt operator turistic.

Citeste și:  Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, audiată în Parlament după lucrările de la barajul Paltinu

Autoritățile au început patrulări nocturne și transmit periodic mesaje Ro-Alert, avertizând despre prezența animalelor. S-au securizat tomberoanele, însă măsurile nu par suficiente. „Avem nevoie de soluții reale, altfel riscăm să pierdem turiștii și Poiana să devină nefrecventabilă”, atrag atenția reprezentanții industriei hoteliere.

Specialiștii recomandă turiștilor să evite plimbările după lăsarea serii, să nu transporte alimente și să facă zgomot pe trasee, pentru a evita surprizele neplăcute. Salvamontiștii reamintesc că, în caz de întâlnire cu un urs, trebuie păstrată distanța și evitată orice mișcare bruscă sau gest de fugă.

În ciuda peisajului de poveste și a aerului curat, frica de urși umbrește farmecul Poienii Brașov. Până când soluțiile de gestionare a faunei sălbatice vor fi aplicate eficient, turiștii par să se gândească de două ori înainte de a-și rezerva o vacanță la munte.

Citeste și:  Au început lucrările de consolidare a străzii Cibinului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.