
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov — Biroul Rutier și cei ai secțiilor urbane de poliție au organizat și desfășurat, în data de 27 martie, o acțiune în municipiul Brașov, care a urmărit atât conștientizarea, de către conducătorii auto, a efectelor generate de consumul de alcool și substanțe psihoactive, cât și identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă aceste prevederi legale.
Pentru că obiectivul de referință al Poliţiei Brașov este asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, în cadrul acțiunii, polițiștii au urmărit și identificarea și sancționarea persoanele care pun în pericol participanții la trafic, prin încălcarea legislației rutiere.

Astfel, în intervalul orar 06:00-08:00 dimineața, polițiștii au acționat pe mai multe străzi din municipiu, ocazie cu care au legitimate persoane, au verificat autoturisme și au efectuat 195 de testări pentru consumul de alcool și substanțe interzise.
La finalul activităților, pentru abaterile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10110 lei.
În cazul a 3 conducători auto, care au fost testați pozitiv pentru consumul de alcool, a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere, iar după ce au identificat nereguli, pentru alte 3 autovehicule, polițiștii au reținut certificatele de înmatriculare.
Poliția Brașov va continua organizarea și desfășurarea unor acțiuni similare și în alte localități din județ, toate acestea cu scopul de a menține siguranța publică și de a preveni orice tip de activitate infracțională.
