Poliția Brașov: Nu le dați ocazia infractorilor să acționeze!

Tâlhăria este una din infracţiunile cu pericol social ridicat deoarece are consecinţe imediate în plan fizic asupra individului, iar ulterior poate provoca afecţiuni psihice majore asupra victimei.

Victimele fac parte, de regulă, din categoria persoanelor vulnerabile (vârstnici, femei, copii, persoane cu dizabilități, persoane sub influența alcoolului) iar bunurile vizate sunt portmoneele, bijuteriile, telefoanele mobile, gențile, poșetele, borsetele.

Pornind de la zicala e mai uşor să previi decât să suporţi consecinţele Poliția Brașov vă recomandă următoarele:

  • Evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate (câmpuri, parcuri, şantiere etc.)
  • Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, baruri, etc); este bine ca în astfel de cazuri să fiţi însoţiţi.
  • Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ (sau de mai mulţi), deplasaţi-vă prin zone intens circulate și iluminate(chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului inițial).
  • Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile).
  • Evitați să mergeţi la cumpărături avand mulți bani asupra dvs, luați doar suma necesară efectuării acestora.
  • Poşeta atârnată de umăr trebuie în permanenţă protejată cu mâna.
  • Pentru a nu atrage atenţia agresorilor, nu vă împovăraţi cu genţi, poşete sau sacoşe prea mari;
  • La intrarea în imobil fiți foarte atenți la ce se întâmplă în jurul dumneavoastră
  • Evitaţi să intraţi în lift cu persoane necunoscute;
  • Dacă sunteţi agresaţi strigaţi, alertaţi persoanele din jur. Strigătul unei persoane care cere ajutor poate descuraja agresorii;
  • Fiți circumspecți cu indivizii care încearcă să intre în discuție cu dumnevoastră, în timp ce vă aflați în autotorismul oprit la semafor, în parcare sau în intersecții aglomerate;
  • Asigurați-vă că și copiii dumneavoastră știu cum să se protejeze pentru a nu deveni victime ale tâlhăriilor.

ATENȚIE!

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În cazul în care integritatea corporală sau viața vă sunt puse în pericol, renunțați la bunurile pretinse de agresori și încercați să reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora (înălţime, trăsături ale feței, semne particulare, vestimentație etc.) și sunați urgent la 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.