Poliția Locală Brașov avertizează: curățarea zăpezii și a țurțurilor este obligatorie

Ninsorile recente au acoperit municipiul Brașov cu un strat generos de zăpadă, transformând orașul într-un peisaj de iarnă spectaculos, spre bucuria celor mici. În același timp însă, sezonul rece aduce și responsabilități suplimentare pentru siguranța tuturor participanților la trafic pietonal.

În acest context, Poliția Locală Brașov reamintește cetățenilor, asociațiilor de proprietari și agenților economici obligațiile legale care le revin privind întreținerea trotuarelor pe timp de iarnă. Potrivit HCL nr. 249/2024, care reglementează organizarea și funcționarea serviciului de salubrizare din municipiu, menținerea siguranței circulației pietonale este o responsabilitate comună.

Conform actului normativ, constituie contravenție neîndepărtarea zăpezii și a gheții de pe trotuarele din dreptul imobilelor unde cetățenii locuiesc sau își desfășoară activitatea, precum și din locurile de parcare aflate în folosință pe domeniul public. De asemenea, este obligatorie îndepărtarea țurțurilor formați la nivelul acoperișurilor.

Citeste și:  Iarna s-a instalat cu adevărat în Poiana Brașov

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amenzi cuprinse între 800 și 1.600 de lei pentru persoanele fizice și între 1.600 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Poliția Locală Brașov îi îndeamnă pe toți locuitorii să dea dovadă de responsabilitate și să curețe zăpada din dreptul proprietăților pe care le dețin sau le folosesc, pentru a preveni accidentele și a asigura deplasarea în siguranță a pietonilor. Pentru informații suplimentare sau sesizări, cetățenii pot apela Dispeceratul Poliției Locale Brașov, la numărul de telefon 0268 954.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.