Polițiștii de la Transporturi Feroviare din Brașov au închis o jumătate din hala agroalimentară din Piada Dacia, în urma unui control pe linie de evaziune fiscală. Jumătate din comercianții din piață nu eliberau bonuri fiscale clienților, asta potrivit polițiștilor care au desfășurat acțiunea. Numărul evazoniștilor este în realitate mult mai mare, lucru confirmat de toți brașovenii chestionați și care habar nu aveau că la piață se eliberează bon fiscal. Polițiștii au descins apoi în Piața Astra, unde rezultatele au fost similare. Nici aici eliberarea bonurilor fiscale nu era o practică a comercianților. Oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de aproape 60 de mii de lei și au confiscat suma de 5.400 de lei care nu a putut fi justificată de comercianți.
Controlul polițiștilor arată clar deficiențe grave pe linia administrării piețelor din Brașov. O suveică ce duce banul la vârful unei piramide care împarte funcțiile publice contra-cost sau pe criterii politice. Traseul pleacă de la speculații tolerați în toate piețele din Brașov. Producătorii agricoli dispar din piețe pentru că nu pot ține pasul cu speculanții.
”Păi ce, mamă, eu am tinp și nervi să mă pun cu samsarii? Le dau marfa primesc banii și plec acasă. Eu am pamânt de lucrat, am animale de hrănit și o gospodărie de ținut, nu am timp să pierd în piață. Și dacă stau și nu îi vând marfa colectorului, tot nimic nu vând că lasă la preț de nu pot ține pasul cu el. Iar noaptea cine îmi păzește marfa? Nimeni. dimineață mai am jumate. Nu-i așa ușoară viața îm piață. Noi țăranii ne-am învățat minte. Când vine colectorul luam banii, lăsăm marfa și plecăm”. ne-a declarat un producător de cartofi din Covasna.
Despre prezența ‘colectorilor’ povestește și un cultivator de vinete din Dâmbovița: „Când ești nou în piață te încăpățânezi să-ți vinzi marfa, nu vrei s-o dai pe nimic, După două zile ai da-o, dar nu mai ai ce. Noaptea și din mașină ți-o scoate, păi ce ai curajul să te dai jos, să mori pentru o câteva kile’ de vinete?”.
Problemele sunt arhicunoscute de șefii piețelor. Care nu fac nimic. Se bucură că au de-a face cu „producărori” care au descoperit rețeta succesului, pe care marii agronomi o caută încă: pe un ar de pământ, recolte incredibile, nemaiauzite în UE, tone de cartofi, roșii, castraveți, gogoșari, pepeni, mere, prune, spanac, dar și ananas, curmale, smochine sau avocado. Acești comercianți plătesc cash nu amână niciodată plata până după vânzări și este mereu atent cu nevoile șefului de piață.
Iar bunăstarea șefului de piață este foarte importantă pentru că și șeful de piață are șeful lui. Un șef cu un alt șef…dar oare cine îl numește pe șeful Serviciului Public Administrare Piețe Brașov? Sau mai ales cum!
Păi raspunsul ni-l dă chiar chiar un șef de piață, care recunoaște că ‘a fost pusă pe criteriu politic’, potrivit candidatului la Primăria Brașov Cătălin Leonte, care s-a izbit de înverșunarea cu care un șef de piață apăra dreptul excluziv de panotaj al marelui șef, Goerge Scripcaru. Întreaga înregistrare cu mărturia șoc, aici:
Toleranța primăriei cu această mafie a piețelor din Brașov este incredibilă. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea explică: „Nici un serviciu public din subordinea Consiliului Local (Ex: Poliția Locală, Serviciul Piețe) nu are atribuții legale să verifice sau să constate săvârșirea unei evaziuni fiscale. Legiuitorul prevede explicit care sunt instituțiile abilitate. Dacă un agent economic nu eliberează bon fiscal într-o piață, nu poate șeful pieței să îl sancționeze. Având în vedere constatările Poliției Transporturi, agentul economic a primit notificare că la prima abatere, de orice fel, va fi îndepărtat din piață. Agentului economic nu i se eliberează o autorizație de vânzare în piețe, ci i se închiriază o tarabă. El trebuie să respecte o serie de reguli, prevăzute în Regulamentul de Piețe. Dacă au abateri, sunt dați afară. Cei de la Piețe și Poliția Locală fac controale în piețe, dar pe atribuțiile ce le revin. Nu pot să urmărească dacă dau sau nu bon. Agenții economici răspund pentru faptul că fac evaziune fiscală. Cei de la Piețe nu au primit nici o comunicare oficială că vreun agent economic a fost sancționat de două ori”.
Dacă ăsta ar fi singurul motiv pentru care nu putem stârpi evaziunea din piețe avem cel puțin o problemă: sistemul nu funcționează sau funcționează în sensul încurajării comiterii infracțiunilor. Avem exemplu concret la prezentul control: comerciant sancționat de două ori pentru evaziune, dar administratorul nu a fost înștiințat, iar evazionistul continuă să săvârșească fapta. Oare nu ne aflăm în sfera unei complicități a Primăriei la comiterea acestei infracțiuni? Cel puțin complicități.
De partea cealaltă mergem și vedem proasta gestionare a piețelor din Brașov, un grad de ocupare ridicol de 60%. Iar cei care ocupă tarabele sunt doar bișnițari de produse agricole, colectorii, cum îi numesc producătorii. Cine îi lasă pe acești samsari să facă legea în piețe defavoarea țaranului, care nu-și mai poate vinde marfa în piață și în defavoarea clienților? Pentru că acești samsari fac prețurile în piețe după bunul plac.
În fiecare campanie electorală Primăria Brașov a promis să curețe piețele de evazioniști și bișnițari. Probabil doar în intenția ca aceștia să bage mai adânc mâna în buzunare pentru a cotiza la tipărirea afișelor electorale, pentru un singur candidat cu drept exclusiv de afișaj în piețe după cum reiese din filmul postat pe canalul Youtube: panotajul din piețe dedicat singurului candidat, George Scripcaru, pentru care întregul sistem lucrează.