Poliţist lovit cu toporul în cap de către un bărbat care îşi agresase soţia

Un poliţist de la un post din Prahova a fost lovit cu toporul în cap, duminică seară, de către un bărbat recalcitrant care anterior îşi agresase soţia, aceasta ajungând la spital.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au fost sesizaţi de către reprezentanţii unui spital cu privire la o posibilă faptă de violenţă în familie produsă în comuna Dumbrăveşti.

„Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul persoanei bănuite de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 53 de ani, iar, din primele verificări, a reieşit faptul că acesta ar fi avut o altercaţie cu soţia sa, de 53 de ani, care s-a deplasat la o unitate medicală, având mai multe leziuni posibil produse în urma altercaţiei. În cadrul intervenţiei, bărbatul de 53 de ani a devenit recalcitrant, nu a colaborat cu poliţiştii, iar, la un moment dat, ar fi ieşit pe stradă, încercând să îi lovească pe aceştia cu un obiect tăietor (topor – n.r.)”, arată sursa citată de Agerpres.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Ulterior, bărbatul în cauză ar fi produs distrugeri autospecialei de poliţie cu toporul respectiv, lovindu-l, totodată, pe unul dintre poliţişti în zona capului, acesta necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii l-au imobilizat pe agresor şi l-au dus la spital pentru investigaţii, urmând să fie stabilită situaţia de fapt şi să fie luate măsurile legale faţă acesta.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru ultraj, violenţă în familie şi distrugere. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.