Polițiști rutieri români, în misiune comună cu omologii maghiari în zona Budapestei

În perioada 15 iulie – 31 august 2025, polițiști români specializați pe linie de circulație rutieră, cunoscători ai limbii maghiare sau engleze, participă, în Ungaria, la activități operative de patrulare comună, derulate în principal pe autostrăzile și drumurile expres din județul Pesta, zona capitalei Budapesta.

În aceeași perioadă, prin organizarea misiunii în sistem oglindă, Poliția din Ungaria va trimite polițiști ungari, în zona județelor de frontieră româno-ungară, la activități comune de patrulare rutieră.

Misiunea polițiștilor români vine în sprijinul omologilor ungari în scopul prevenirii accidentelor rutiere, în special a celor cauzate de oboseală la volan în urma conducerii pe distanțe foarte lungi, pe drumurile expres, în contextul tranzitării acestora de un număr ridicat de autovehicule conduse de cetățeni români, în special rezidenți în state din Europa de Vest, care revin în țară în perioada vacanței.

Citeste și:  Aluviunile de la inundații, material pentru consolidarea drumului vechi spre Poiană

Activitățile prezintă o importanță deosebită pentru coordonarea și eficientizarea eforturilor comune în vederea sporirii siguranței rutiere și preîntâmpinării accidentelor de circulație, precum și sub aspectul continuării și dezvoltării relațiilor bilaterale solide, în vederea asigurării unui climat de siguranță publică pentru cetățenii celor două state.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.