Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.
În fapt, la data de 04 septembrie 2021, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 52 ani din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său.
În urma verificărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în timp ce se aflau la domiciliul comun.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind dispuse măsurile evacuării temporare din locuință și păstrarea unei distanțe de minimum 100 de metri față de persoana vătămată.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Și după 5 zile? Ar trebui pedepse mult mai aspre pentru violență asupra femeilor, indiferent de vârstă lor, de naționalitatea lor sau cultura lor.