Polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări și au reținut 606 permise de conducere, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor și au reținut 606 permise de conducere.

Ieri, 8 aprilie 2024, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 464 de acțiuni și au intervenit la 2.739 de evenimente, dintre care 2.269 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 51 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.431 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.468.143 de lei.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 117  infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 606 permise de conducere, dintre care 204 pentru viteză, 62 pentru alcool și 7 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 422 de certificate de înmatriculare.

***                                                                             

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, peste 3.700 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Au fost organizate 374 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.520 de autovehicule și legitimate 10.870 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.203 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 159 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 28 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 23 de conducere sub influența alcoolului și 5 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 284 de permise de conducere, dintre care 38 pentru alcool și 118 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 181 de certificate de înmatriculare.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.