Polițiștii au legitimat ieri 100 de persoane și au verificat 94 de autovehicule

Ieri, 24 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat acțiuni în localitățile din județ, activități care au avut ca scop menținerea unui mediu de siguranță adecvat, în special prin prevenirea infracțiunilor rutiere și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și  patrimoniului.

Totodată, acțiunile au vizat și identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care practică cerșetoria sau tulbură în orice mod liniștea publică.

Pentru că ne dorim creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul unui aflux mare de turisti, polițiștii rutieri au desfășurat activități complexe în vederea identificării și sancționării abaterilor de la normele legale, în special pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și pentru sancționarea conducătorilor auto care parchează autoturismele, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.

Citeste și:  Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană

La activități au participat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov-  Biroul Rutier, Poliția Municipiului Codlea și Poliția Orașului Ghimbav. În timpul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost verificate 94 de autovehicule, iar în funcție de indiciile sesizate de polițiști, unii dintre șoferi au fost testați din punct de vedere al consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Rezultatul activităților s-a concretizat în aplicarea a 37 de sancțiuni contravenționale, cu valoare totală aproximativă de 11500 de lei. De asemenea, în urma acțiunilor întreprinse,  au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare și au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.