Poliția Brașov a încheiat activitățile organizate în cadrul campaniei naționale „PIROTEHNIC 2024/2025”, desfășurate pentru a proteja comunitatea de pericolele utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.
Bilanțul acțiunilor polițiștilor brașoveni arată confiscarea a 1481 de kilograme de articole pirotehnice, care ar fi putut ajunge, în perioada sărbătorilor de iarnă, în mâinile copiilor sau în situația de a fi utilizate ilegal.
De asemenea, 21 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi de peste 20.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice și juridice pentru încălcări ale legislației în acest dimeniu al articolelor pirotehnice.
Mai mult, au fost întocmite 7 dosare penale, în cadrul cărora 8 persoane sunt cercetate pentru încălcarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Dincolo de măsurile legale care au fost luate, siguranța cetățenilor a reprezentat o prioritate pentru brașoveni, iar în acest sens au fost desfășurate activități preventive adresate tinerilor, în special elevilor, cărora le-au fost explicate riscurile utilizării necontrolate a articolelor pirotehnice.
Prin discuțiile purtate și materialele informative care au fost distribuite persoanelor predispuse la accidente cu articole pirotehnice, polițiștii au dorit ca aceștia să conștientizeze riscurile și pericolele la care se expun, dar și grija față de propria siguranță.
Toate activitățile polițiștilor au fost pentru ca sărbătorile de iarnă, din acest sfârșit de an, să se desfășoare fără incidente nedorite.
Poliția Brașov mulțumește celor care au înțeles importanța respectării legii și îi încurajează pe cetățeni să semnaleze orice situație care ar putea pune în pericol siguranța lor sau a celor din jur.