
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează verificări pentru identificarea lui DAN VALERICA, în vârstă de 14 ani, care, la data de 05 martie a.c., ar fi plecat de la domiciliu, din municipiul Săcele către școală și nu ar fi revenit până în prezent.
Semnalmente:
înălțime – 1,60 m, păr șaten, ten măsliniu
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu o bluză albă, lungă, cu flori, o geacă neagră pe deasupra și o pereche de pantaloni negri cu un model, de asemenea, cu flori și era încălțată cu o pereche de ghete negre.
De asemenea, tânăra poartă pe umeri un ghiozdan negru.
Cei care dețin și pot furniza informații cu privire la persoana semnalată sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.