Pompierii militari mereu în sprijinul comunității

Regiunea București – Ilfov și județele Constanța, Bihor și Cluj sunt situate în topul zonelor cu cele mai multe misiuni derulate, în cursul zilei de ieri, 27 august.

În această perioadă, o pondere de aproximativ 80% o reprezintă intervențiile desfășurate de către echipajele SMURD, care au asistat medical mai bine de 1.350 de persoane aflate în dificultate.

De asemenea, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 141 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 250 de misiuni pentru protecția comunităților, cum ar fi deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.

Din totalul incendiilor înregistrate, un procent mai mare de 70% îl reprezintă arderile necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră), suprafața de teren afectată fiind de peste 560 de ha.

Citeste și:  6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des

Pe timpul intervențiilor desfășurate, în ultimele 24 de ore, prin eforturi susținute, pompierii militari au salvat 7 persoane aflate în situații critice și au limitat considerabil pagubele materiale.

Totodată, în perioada 27 august, ora 07.00 – 28 august, ora 07.00, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, salvatorii au acționat în 9 localități din 2 județe (Cluj și Iași) pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.

În acest interval de timp, din cauza precipitaților abundente, colegii noștri au intervenit în sprijinul populației pentru evacuarea apei dintr-o casă, 10 apartamente, 5 curți, 15 subsoluri/beciuri, 3 anexe gospodărești și din incinta unui agent economic.

De asemenea, din cauza vântului puternic, pompierii au acționat pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la acoperișurile a 3 imobile, cât și pentru degajarea celor 4 stâlpi de electricitate și 21 de copaci prăbușiți. În urma acestor evenimente, 14 autoturisme au fost avariate.

Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

❗ O situație deosebită s-a produs în județul Cluj, unde echipajele operative au intervenit pentru evacuarea a 2 persoane dintr-un autoturism care nu a mai putut înainta din cauza nivelului crescut al apei. Acestea nu au necesitat asistență medicală.

❗ De asemenea, tot în județul Cluj, salvatorii au acționat pentru stingerea unui incendiu generat în urma unui trăsnet, care a afectat acoperișului unei case.

Pentru protecția populației, în cursul zilei de ieri, au fost transmise 18 mesaje de avertizare prin intermediu sistemului RO-ALERT, 9 dintre acestea vizând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele AG, CJ, CV, NT, PH și SV, iar 9 au semnalat posibilitatea producerii efectelor meteorologice periculoase, în județele BC, BZ, CJ, IL, IS, MM, NT, SM, SJ, VS și VN.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți și cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.