Portarul brașovean Rareș Minea a semnat cu KSE Târgu Secuiesc

Portarul Rareș Minea, în vârstă de 19 ani, și-a încheiat colaborarea cu Kids Tâmpa Brașov și va continua în Liga 3, la KSE Târgu Secuiesc. Echipa este pregătită de antrenorul brașovean Liviu Negoiță, cu care Minea a mai colaborat la Kids Tâmpa.

Rareș Minea a început fotbalul la Olimpic Zărnești, sub îndrumarea antrenoarei Mihaela Secărea, iar în ultimii opt ani a evoluat pentru Kids Tâmpa Brașov, club la care a debutat și la seniori, în Liga 3.

„Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor de la Kids Tâmpa Brașov, pentru tot ceea ce mi-au oferit în acești ani. Le mulțumesc antrenorilor care m-au crescut și le doresc mult succes. Am ales să merg la KSE Târgu Secuiesc, unde antrenor este Liviu Negoiță, cu care am mai colaborat și la Kids Tâmpa, iar la echipă sunt mai mulți jucători brașoveni”, a declarat Rareș Minea.

Citeste și:  Trei favoriți, eliminați încă din prima zi la Ion Țiriac Challenger de la Brașov

KSE Târgu Secuiesc va începe pregătirile pe 13 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.