O inițiativă de creare a unei comunități de tineri a fost demarată anul trecut de către Fundația The Duke of Edinburgh’s International Award Romania in parteneriat cu Cartier Coresi.
Astfel, în cadrul initiațivei Youth Community anuntăm lansarea evenimentului „Power of Now”, un proiect inovator destinat tinerilor entuziaști care doresc să exploreze și să se dezvolte atât pe plan personal, cât și profesional. Evenimentul se va desfășura la Hotel Qosmo, Brașov, pe data de 12 aprilie 2024, începând cu ora 16:00.
Power of Now reprezintă punctul de întâlnire al tinerilor care sunt curiosi și dornici de dezvoltare, care aspiră la cunoaștere în diverse domenii, oferind acces la experiențe inspiraționale ale speakerilor. Momentele speakerilor de pe scenă vor fi interactive, vii și pline de culoare.
Acest eveniment le va permite participanților să interacționeze cu lideri și experți recunoscuți, într-un mediu care stimulează inovația și creativitatea.
Printre speakerii confirmați se numără personalități din domenii precum sport, marketing, antreprenoriat, educație financiară sau implicare civică, fiecare gata să împărtășească din experiența și cunoștințele dobândite, după cum urmează:
- Daniel Santa, antreprenoriat
- Bianca Stan, IT si Marketing
- Radu Burciu, Sport
- Andra Ascante, educație financiară
- Inspector Sef Colonel Marciu Lucian – Dumitru, urgență
- Teodora Nicolae, implicare civică
- Cezar Crican, aventură
- Anna Popa, teatru
- Lucian Oros, siguranță
- Adrian Miu, schimbarea obiceiurilor
Mai mult, in cadrul evenimentului tinerii vor avea ocazia de a afla care sunt oportunitățile de petrecere a timpului liber, in Brașov. Vor simula situații de urgență, vor avea acces la standuri ale organizațiilor locale șI vor afla care sunt proiectele derulate in acest an.
Evenimentul este organizat exclusiv de voluntari, oameni dedicați si pasionați care provin din organizații partenere ale evenimentului precum: MabIT, Innovation Education Lab, Terres des Hommes, Happy Camps, Primăria Municipiului Brașov cu sprijinul sponsorilor principali: BCR, Serisan.
Despre The Duke of Edinburgh International Award Romania si Power of Now
- Power of Now este o mișcare care urmărește să modeleze liderii din rândul tinerilor prin inspirație, educație și acțiune. Tinerii sunt invitați să se alăture acestei inițiative unice pentru a-și descoperi potențialul și a face schimbări semnificative în lumea din jur
- Fundația The Duke of Edinburgh’s International Award România este o organizație care livrează un program global destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă intre 14-24 ani. Patronat la nivel global de ASR Ducele de Edinburgh si la nivel national de Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române, programul isi derulează activitatea in România de peste 10 ani. Prin dezvoltarea abilităților transferabile, creșterea nivelului de fitness, cultivarea sentimentului de aventură și voluntariat în comunitatea lor, programul Award îi ajută pe tineri să crească și să exceleze.
- Până astăzi, programul The Duke of Edinburgh International Award a implicat peste 12000 de tineri si peste 3000 de adulți voluntari, parteneri și operatori, care sunt în armonie cu interesele și provocările pe care tinerii de astăzi le confruntă, inclusiv școli, universități, cluburi sportive, organizații de tineret, centre de plasament și instituții de reeducare pentru tineri. Acestora le sunt întărite nu doar încrederea, ci și dorința de a crea schimbări semnificative, găsindu-și scopul, pasiunea și locul în lume.
- Pentru mai multe informații despre programul Award din România vizitați www.dofe.ro
- Pentru mai multe informații despre eveniment și înscrieri, vă rugăm să vizitați site-ul https://powerofnow.co/