Numeroşi membri ai Sindicatului ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, reprezentând prefecturi din 33 de judeţe, vor fi mâine, 10 februarie 2022, în grevă de avertisment.
La această acţiune vor participa peste 1.500 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului în ziua de joi, 10 februarie, orele 10.00-11.00, la sediile prefecturilor din judeţele afiliate.
Sindicaliştii solicită modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Aceştia consideră că funcţiile publice din instituţiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcţiilor publice de stat, întrucât în desfăşurarea activităţii lor, funcţionarii publici reprezintă şi apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituţia României.
”Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia pefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcţionar public din instituţia prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcţionar public din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate”, a declarat Cosmin Enescu, preşedintele Sindicatului ”Egalitatea”.
Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.