Premierul Ludovic Orban a cerut, în deschiderea şedinţei de Guvern de joi, 9 iulie, o mobilizare generală a tuturor instituţii cu atribuţii în domeniul combaterii epidemiei. Orban cere controale masive şi sancţiuni dure acolo unde se încalcă normele de protecţie sanitară.
„Creșterea numărului de cazuri trebuie să ne pună în gardă. Vă solicit să sunați mobilizarea generală în ministerele pe care le conduceți. Toate ministerele implicate în bătălia cu Covid trebuie să utilizeze toate instrumentele legale aflate la dispoziție pentru a putea reduce numărul de persoane infectate. Mesajul pe care îl transmit este foarte simplu: marea majoritate a cetățenilor sunt corecți, se protejează. Din păcate, avem o sumă de agenți economici, instituțîi și cetățeni care, poate și datorită unei campanii de negare a virusului, au ajuns într-o situație de negare.
Transmit un mesaj simplu: fără menajamente, fără milă față de cei care încalcă legea și măsurile de protecție sanitară! Toate instituțiile de control trebuie să fie în teren. Vreau să se înțeleagă foarte clar că toți agențîi economici, toți actorii instituționali care sunt obligați să organizeze activitățile într-un mod reglementat sunt responsabili pentru modul în care se respectă aceste reglementări. De asemenea, solicități raport zilnic din partea fiecărei instituții de control privitor la personalul aflat în teren. Mai scoteti-i în teren pe cei obișnuiți să stea în birou! Toată lumea pe teren! Sigur că toate instituțiile cu atribuții de control trebuie să asigure și respectarea legii în alte domenii. Prioritatea zero este asigurarea respectării normelor sanitare. Am avut surprize și în instituții. Cine nu respectă, sactiune disciplinară și chiar amendă. Apelați la poliție dacă e cazul.
Atenție la interacțiunea cu cetățenii. Trebuie organizate regulile stricte de respectare a regulilor de protecție sanitară în relația cu beneficirii. Prefer să izolăm virusul decât să îi izolăm pe români sau să fim izolați de alte țări din cauza creșterii numărului de cazuri.
Sâmbătă am convocat o ședința și vom stabili foarte clar modalitatea de acțiune în teren. Voi solicită o întâlnire și cu reprezentanții autorităților locale. Toți trebuie să fie implicați în acest efort”, a declarat Orban