Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea este infectat cu Covid. Veștea a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, mărturisind că este surprins că s-a infectat, având în vedere că a respectat toate regulile de protecție.
Vestea a anunțat că va intra în izolare, iar pe perioada tratamentului îl va delega pe vicepreședintele Șerban Todorică să-i preia atribuțiile.
„M-am angajat să fiu întotdeauna sincer cu dumneavoastră și să dau dovadă de maximă transparență, nu doar la bine, ci și în momentele mai puțin plăcute. Vreau, de aceea, să vă anunț că am fost declarat pozitiv la testul pentru COVID-19. Vă mărturisesc că am fost suprins, deoarece am respectat toate măsurile de protecție. Imediat după ce am aflat rezultatul testului m-am izolat, iar în următoarea perioadă voi urma schema de tratament indicată de medicii specialiști. Mă simt bine, nu prezint simptome și am încredere că voi depăși această încercare. Iar când medicii mă vor declara vindecat voi reveni la treabă. Până atunci, îl voi desemna pe vicepreședintele Șerban Todorică Constantin pentru a prelua atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Brașov, urmând a ne consulta permanent, telefonic și prin intermediul platformelor online. Vă rog, și pe această cale, să aveți grijă de dumneavoastră și unii de ceilalți, să fiți responsabili și solidari! Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris Adrian Veștea pe pagina de Facebook.