Funcţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va genera o dezvoltare în toate domeniile pentru municipiul şi judeţul nostru, afirmă președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
Este o certitudine susţinută de-a lungul timpului de numeroase voci autorizate din spaţiul public, de la înalţi oficiali români şi străini veniţi în vizită la Braşov, până la analişti economici, antreprenori, operatori din turism şi experţi din domeniul imobiliar.
Cel mai recent exemplu îl avem din partea domnului Răzvan Caliţa, managing partner SVN România – Braşov, care în emisiunea „ZF Investiţi în România!”, a Ziarului Financiar, a vorbit despre „o creştere clară a investiţiilor în zona turistică” şi în special în infrastructura hotelieră, care se va manifesta chiar din primii doi ani de funcţionare a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
„Mă bucur că din ce în ce mai mulţi specialişti anticipează marele impact pozitiv pe care Aeroportul îl va avea asupra vieţii economico-sociale a Braşovului. Ştim, astfel, că ne-am făcut bine treaba şi că deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, în 15 iunie, înseamnă o şansă reală pentru un viitor mai bun al comunităţii braşovene”, mai spune Adrian Veștea.