Președintele Klaus Iohannis a încheiat, ieri, turneul în America de Sud și consideră că rezultatele sunt „eminamente pozitive”. La finalul dialogului cu omologul său argentinian, șeful statului a afirmat că România este văzută bine în țările pe care le-a vizitat, dar a adăugat că este nevoie, în opinia sa, de o cooperare economică mult mai aprofundată cu statele din zonă, deoarece relațiile actuale sunt departe de potențialul existent, transmite Radio România.
Din discuțiile cu președinții Braziliei, Republicii Chile și Argentinei a reieșit că se doresc colaborări sectoriale în agricultură, cercetare, educație și digitalizare, a mai arătat Klaus Iohannis. De altfel, cu pilejul vizitelor oficiale au fost semnate mai multe memorandumuri de înțelegere în domeniul situațiilor de urgență, al cercetării agricole și protecției mediului, dar și declarația comună privind dezvoltarea relațiilor bilaterale între România și Brazilia, mai notează agenția de presă Rador.