Prima sancțiune de la lansarea sistemului e-SIGUR

Primul șofer amendat prin intermediul unui radar fix. Este o persoană din Adjud, care a circulat cu 73 km/h prin localitate.

”Astăzi, 21 ianuarie, a fost aplicată prima sancțiune pentru o persoană din Adjud. Aceasta a fost surprinsă conducând cu 73 km/h (+23 km/h față de limita legală) în localitate, pe DN2”, au transmis reprezentanții Poliției printr-o postare pe pagina de Facebook.

Șoferul depistat de radar a fost sancționat cu 810 lei și trei puncte de penalizare.

”De la 1 ianuarie 2025, e-SIGUR este activ pe drumurile publice și va fi extins la nivel național, având ca scop:

Prevenirea accidentelor rutiere

Creșterea siguranței pe șosele

Respectați regulile de circulație!”, se precizează în postare.

Citeste și:  Autobuzul 41 va opri și în stația „Coștila”

Radarele pe trepied sunt montate pe A1, A2, DN 2, în judetul Vrancea, și urmează să fie introduse în toată țara.

Sursa: Facebook/ Politia Romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.