Prima zi din minivancață a decurs în siguranță, datorită măsurilor preventive adoptate de structurile MAI

12 persoane salvate. Aproximativ 4.300 de intervenții. Peste 2.770 pentru menținerea ordinii publice și peste 1.500 pentru situații de urgență. Peste 32.000 de verificări cu aplicația eDAC și aproape 700 de permise de conducere reținute șoferilor care au pus în pericol alți participanți la trafic.

În cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Astfel, personalul operativ al MAI a intervenit la 4.277 de evenimente, 2.775 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.502 circumscrise situațiilor de urgență.

Traficul la frontiere

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 84.383 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 7.828 de cetățeni ucraineni.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

Verificări cu aplicația eDAC

În ultimele 24 de ore, în aplicația eDAC, au fost efectuate 32.666 de verificări, fiind returnate 48 de alerte, dintre care 2 referitoare la persoane care erau date în urmărire, una la persoane dispărute, 4 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și una referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Siguranță rutieră

În acțiunile desfășurate, polițiștii rutieri au reținut 697 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave. Exemple: 51 de permise au fost suspendate pentru conducerea sub influența alcoolului și 9 pentru conducerea sub influența drogurilor sau substanțelor interzise. De asemenea, au fost retrase 368 de certificate de înmatriculare.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Ordine și siguranță publică

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 935 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 141 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 149 de fapte penale.

S-au dispus măsuri preventive pentru 74 de persoane și au fost depistate 28 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 9.619 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,8 milioane de lei.

Situații de urgență

Pompierii au efectuat 115 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 18 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 304 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 452.000 lei, fiind dispuse măsurile necesare pentru remedierea disfuncționalităților care reprezintă un pericol pentru cetățeni.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.247 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 52 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane.

Imigrări și situația cetățenilor din Ucraina

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 160.103 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 164 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,3 %.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.