Traseul saniei este unul dintre cele mai complexe din țară, va avea o lungime de aproape 1.000 de metri, cinci spirale, cea mai înaltă fiind de 13 metri, și șase poduri.
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție având ca obiect realizarea lucrărilor de proiectare și execuție pentru construirea unui traseu de sanie de vară în Poiana Brașov, în partea stângă a pârtiei Bradul, cu o lungime de 990 de metri.
Proiectul face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, prin care municipalitatea își propune să creeze puncte de interes care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi. Pe lângă sania de vară, un alt proiect important realizat de Primăria Brașov este amenajarea traseelor de mountain-bike.
„Astăzi am făcut un pas important pentru realizarea strategiei noastre de a transforma Poiana Brașov într-o stațiune pentru toate cele 4 anotimpuri odată cu lansarea licitației pentru construirea saniei de vară. Este un proiect de care Poiana are nevoie pentru a fi ofertantă și în afara sezonului de schi, mai ales că vizează zona agrementului pentru familie. Această investiție va completa traseele de mountain-bike și drumeție, astfel încât turiștii, dar și brașovenii, să se poată bucura de frumusețea zonei pe tot parcursul anului. Chiar dacă mai există astfel de facilități de agrement în țară, noi am gândit un proiect cu un traseu complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălțate, în cadrul natural oferit de Poiana Brașov, pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor o experiență de neuitat. Primăria continuă investițiile pentru cea mai importantă stațiune montană a României, indiferent de anotimp”, a declarat primarul Allen Coliban.
Sania de vară va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul (pe partea opusă teleschiului), cu punctul de acces în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Pentru a-i crește spectaculozitatea, traseul prevede mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai bună panoramă, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri, și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele necesare pentru urcare sau coborâre.
Instalația va avea o lungime pe partea de urcare de 550 m și pe traseul de coborâre de 990 m și include 60 de sănii. Acestea vor fi echipate cu un sistem de monitorizare a distanței între două vehicule succesive, astfel încât, la detectarea saniei din față, senzorii montați pe sania din spate să acționeze frânele magnetice. Acești senzori sunt alimentați cu baterii, montate și ele pe sănii, care se vor încărca rapid în stația inferioară, între zone de debarcare și cea de îmbarcare.
Traseul de coborâre va avea 5 spirale cu diametrul de aproximativ 18-20 m, astfel:
- Spirala 1 – cu un unghi de înfășurare de 430 grade și o înălțime de aproximativ 8 m;
- Spirala 2 – cu un unghi de înfășurare de 320 grade și o înălțime de aproximativ 7 m;
- Spirala 3 – cu un unghi de înfășurare de 750 grade și o înălțime de aproximativ 13 m;
- Spirala 4 – cu un unghi de înfășurare de 400 grade și o înălțime de aproximativ 7 m;
- Spirala 5 – cu un unghi de înfășurare de 250 grade și o înălțime de aproximativ 7 m.
Pe parcursul traseului de coborâre, înălțimea de rulare va fi între 0,6 și 13 m. Lățimea traseului este de maxim 3 metri.
Accesul pe tot traseul instalației va fi blocat de un sistem de protecție (gard sau similar).
Durata lucrărilor de proiectare și execuție este de maxim 14 luni, dintre care 5 luni proiectare, 9 luni realizarea lucrărilor. Durata cât mai scurtă de execuție este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție, atât pentru partea de proiectare, cât și pentru partea de execuție.
Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 17 milioane de lei (17.250.475 lei) fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul local.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 60 de puncte, durata de realizare a documentației tehnice 20 de puncte, iar durata de realizare a investiției 20 puncte.