Primăria Brașov a lansat licitația pentru noi planuri urbanistice în zona centrului istoric și Brașovul Vechi

Luni, 23 noiembrie, Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal “Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic zonal ,,Zona de rezervaţie de arhitectură Cetate Braşov”.

Primăria Brașov a reluat această licitație, după ce contractul pentru actualizarea  PUZ-ului centrul istoric a fost reziliat, din cauza faptului că proiectantul nu a respectat termenele prevăzute în contract.

Obiectivul pe care și-l propune Municipalitate este stabilirea, cu claritate, a unor coordonate necesare unei dezvoltări ulterioare controlate, desfășurate într-un cadru actualizat și funcțional, caracterizat de o creștere constantă a gradului de finisare a imaginii urbane (restaurarea, conservarea și deparazitarea fondului construit valoros, reorganizarea circulațiilor, reinventarea spațiului public) și pornind de la premisa că zona istorică are un rol catalizator pentru dezvoltarea urbană.  

La elaborarea temei de proiectare Municipalitate a luat în considerare o consultare cât mai amplă a proprietarilor din această zonă, tocmai de aceea termenul inițial de 12 luni a fost prelungit la 18 luni. În același timp, pentru că este vorba de una dintre zonele valoroaste din punct de vedere al patrimoniului construit, Primăria a impus, prin documentația de achiziție, realizarea unui studiu istoric amplu, iar din echipa de proiectare va trebui să facă parte și un expert în domeniul protejării monumentelor istorice atestat de Ministerul Culturii și Cultelor.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 11 decembrie, iar valoarea maximă de achiziție este de peste 420.000 de lei.

Proiectantul va trebui să țină cont de mai mulți factori în realizarea acestei documentații:

– reconsiderarea limitelor zonelor și subzonelor de rezervație de arhitectură;

– revizuirea regulamentului de urbanism în zonele/ subzonele de rezervație, având în vedere necesitatea corelării intervențiilor permise cu dinamica contextului actual;

– reducerea traficului motorizat și extinderea zonelor pietonale – extinderea rețelei de spații publice prin includerea unor noi zone de interes, redimensionare trotuare/pietonale (după caz), transformări punctuale ale străzilor carosabile în pietonale și reducerea ponderii parcărilor rezolvate la sol;

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

– conservarea actualelor parcele de teren, pentru a stopa fenomenul de transformare a grădinilor din această zonă în parcele construibile);

– protejarea zonelor verzi valoroase: în regim public (insule verzi inserate în țesutul existent și deschise publicului – parcuri, scuaruri etc.) și în regim privat – grădinile locuințelor;

– stabilirea unui plan de măsuri privind conservarea și reabilitarea zonelor construite protejate, urmărind intervenții integrate privind fondul construit, circulațiile, spațiile publice și spațiile verzi;

– elaborarea unui ghid de bune practici privind intervențiile publice și private în zonele protejate construite, în continuarea reglementărilor stabilite și în corelare cu rezultatele proiectului aplicat pe legea166 din 22 iulie 2016, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor. Rolul acestui obiectiv este de a clarifica opțiunile populației în ceea ce privește identificarea, protejarea și punerea în valoare a elementelor cu valoare patrimonială.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Detalii procedură achiziție

ACTUALIZARE PUZ – “Zona istorică Braşovul Vechi” şi „P.U.Z. –  Zona de rezervaţie de arhitectură Cetate Braşov”, aprobat cu HCL nr.797/2009, cu prelungirea perioadei de valabilitate cu HCL nr.656/2014 și HCL nr.676/04.10.2019;

Termenul limită pentru depunerea ofertelor: 11 decembrie 2020, ora 15.00;

Termenul de realizare a documentației: 18 luni;

Valoare: 420.168,06 lei;

Finanțare:  buget local;

Criteriul de atribuire:  cel mai bun raport calitate – preț;

Componenta financiară – 40%

Experienţa specialiştilor cheie implicaţi în derularea contractului  – 60%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.