Primăria Brașov a primit o singură ofertă pentru autobuzele electrice

Vineri, 14 februarie a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru achiziția a 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8 m și 10 autobuze de 12 m). Singura ofertă a fost depusă de către firma din Cehia, SOR Libchavy s.r.o.  Valoarea estimată a achiziției este de 49.215.966,39 lei  + TVA, fondurile eligibile fiind asigurate în proporție de 80% de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Această companie are semnat un contract cu Municipalitatea pentru furnizarea a încă 32 de autobuze electrice, care vor fi livrate începând cu luna aprilie a acestui an.  

,,Vineri (14 februarie n.n.) a fost termenul final pentru depunerea ofertelor pentru cele 20 de autobuze electrice, achiziționate cu fonduri nerambursabile de la AFM. Deși au fost companii care s-au arătat interesate de acest contract, la final, o singură companie a depus ofertă. Este vorba de SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru celelalte 32 de autobuze electrice, achiziționate tot cu finanțare de la AFM. I-am rugat pe colegii din comisia de licitație să înceapă cât mai repede analiza documentației, astfel încât, dacă totul este în regulă, să putem semna contractul, iar SOR să aibă continuitate în producerea și livrarea autobuzelor către operatorul de transport. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. După ce aceste 133 autobuze și troleibuze, achiziționate pe mai multe axe de finanțare, vor circula în Brașov, sper ca tot mai mulți brașoveni să facă trecerea de la mașina personală la transportul în comun, mai ales că acesta va fi mai ieftin decât mașina personală, va fi mai rapid, cu ajutorul benzilor dedicate, va asigura confortul necesar și, nu în ultimul rând, este un transport ecologic”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Proiectul de achiziția a celor 52 de autobuze electrice se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.

Trasee pe care vor circula:

Nr. crt. Linia Traseul Lungime traseu, dus+intors, km Nr. autobuze Tip autobuz
1. 2B Rulmentul – Livada Poștei 12,6 2 12m lungime
2. 21 Noua – Triaj 20,8 4
3. 35 Noua – Gara Brașov 16,9 4
4. 50 Livada Poștei – Solomon 10,9 4 8m lungime
5. 51 Tocile – Gara Brașov 10,1 2
6. 52 Tocile – Panselelor 18,5 4

Date tehnice achiziție

Autobuze electrice

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

– lungime – 10 autobuze x 12 metri și 10 autobuze x 8 metri;

– tip solo (nearticulate); 

– cu planșeu jos (podea coborâtă); 

– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;

– autobuzele vor avea o capacitate de transport de minim:

Pentru autobuzele de 8m: 50 persoane din care cel puțin 16 pe scaune. 

Pentru autobuzele de 12m: 85 persoane din care cel puțin 27 pe scaune.

– durata de funcționare de minim 15 ani;

– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;

– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani;

– autonomie de minim 200 km;

– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (5-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore) fără să își piardă calitățile funcționale. Numărul minim de cicluri încărcare/descărcare: 2000.

Sistemul avansat de asistență a șoferului (Advance driver assistance systems – ADAS)

Autobuzele electrice vor fi dotate cu un sistem de asistență a șoferului care va detecta situațiile cu risc ridicat de accident și va alerta șoferul în timp util în vederea reducerii numărului de accidente și a consecințelor acestora. Detectarea riscului de accident va fi realizată prin montarea a minim 3 camere video/senzori la exteriorul autobuzului.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Funcționalitățile sistemului de asistență a șoferului:

a). Sistem de evitare a coliziunii frontale: monitorizează zona frontală a vehiculului și detectează situațiile periculoase, alertând vizual și sonor șoferul asupra riscului de coliziune cu un alt vehicul, biciclist sau pieton (pentru viteze de 50 km/h alerta va fi emisă cu minim 2 secunde înainte de producerea coliziunii). Detectarea se va face cu camera video/senzor amplasată în partea frontală a autobuzului (parbriz).

b). Sistem de detectare a vehiculelor, bicicliștilor și pietonilor în părțile laterale stânga și dreapta (de detectare a unghiului mort). Detectarea se va face cu camere video / senzori amplasate în părțile laterale ale autobuzului.

c). Afișarea alertelor la bord – afișarea alertelor va permite idetnificarea intuitivă și rapidă de către șofer a pericolului semnalat.

d). Colectarea informațiilor privind alertele identificate – transmiterea datelor se va face prin intermediul CGMT. Sistemul va fi furnizat împreună cu o aplicație software care va permite accesarea datelor (rapoarte) și vizualizarea acestora pe harta electronică a orașului.

Ofertantul va include în ofertă o descriere detaliată a componentelor ADAS și a modului de funcționare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.